Studii De Caz
10 Minute de Citit

Tehnica volumului ultra-redus de apă (ULV) folosită de dronele agricole

Scris de
Stoian Lucian
Publicat în
March 22, 2023

În multe țări, inclusiv România, dronele agricole au devenit instrumente din viitor folosite de fermieri în prezent. Fermierii care au integrat deja dronele agricole în procesul de producție beneficiază de avantaje precum: controlul dăunătorilor, buruienilor și bolilor, fertilizarea, monitorizarea stării culturilor în toate etapele de creștere, cu un cost relativ scăzut raportat la tehnologia oferită.

Dezvoltarea rapidă a software-ului și hardware-ului face ca dronele agricole să fie mai puțin costisitoare și mai autonome, eliminând practic nevoia pilotajului manual.

Una dintre principalele sarcini pe care le îndeplinesc dronele agricole este pulverizarea cu volum ultra-redus a tratamentelor specifice utilizate în agricultură/horticultură.

Pulverizarea cu drone poate fi efectuată în două metode: „clasică”, când substanțele active sunt pulverizate pe toată suprafața și „variabil”, când substanțele active sunt pulverizate țintit doar unde este nevoie.

Și, în plus, metoda include o inspecție preliminară a câmpului, întocmirea unui ortofotoplan al zonei, determinarea limitelor parcelei și calcularea suprafeței. Spre deosebire de aeronavele cu pilot și autopropulsatele, dronele au dimensiuni mai compacte și în același timp, sunt capabile să prelucreze de la 100 până la 150 de hectare în 10 ore, utilizând tehnica volumului ultra-redus de apă (ULV).

Pulverizarea cu volum ultra-redus de apă (ULV) este o metodă de aplicare a pesticidelor și a produselor biologice de protecție a plantelor diluate cu apă într-o formulă foarte concentrată, gata de utilizare.

ULV ca tehnologie de aplicare a pesticidelor este cunoscută de peste 50 de ani. Cu alte cuvinte, ULV este o soluție de lucru cu un volum de până la 25 l/ha dispersată fin, care permite cea mai bună pătrundere în stratul de vegetație al plantelor.

Dimensiunea picăturilor de ordinul a 100 de microni este cea care asigură o pătrundere mai eficientă a soluției prin cuticula plantei. Densitatea de acoperire în ULV este superioară ca eficiență biologică față de metodele utilizate în prezent.

Cantitatea de substanță activă asimilată de plantă este mai ridicată prin reducerea pierderilor sub formă de picături mari, care confluează alunecând de pe suprafața tratată, astfel, în aplicarea clasică se pierde până la 30% din pesticidul utilizat.

Din acest considerent, costurile financiare ale pulverizării rămân minime în cazul tehnologiei de aplicare cu dronele agricole. Metoda ULV permite fermierilor să reducă de mai multe ori costul aplicării pesticidelor, datorită uniformității peliculei se testează o reducere cu până la 25% a dozei pe hectar.

Diferența dintre ULV și alte metode constă în norma soluției aplicate, care, la rândul său, afectează dimensiunea picăturilor, acest aspect fiind și punctul cheie în obținerea eficienței tratamentelor. Cu cât sunt mai mici picăturile, cu atât aria de acoperire a obiectului țintă este mai mare.

Dimensiunea picăturilor, aria de acoperire și capacitatea acestora de a rămâne pe suprafața obiectului tratat

Pentru un anumit volum de lichid, o reducere la jumătate a dimensiunii particulelor pulverizate duce la o creștere de opt ori a numărului de picături formate și suprafața acoperită a unei frunzei, a solului sau a dăunătorului, poate crește de până la patru ori.

Acest lucru se poate realiza prin selectarea unor duze de dimensiuni mici sau reglarea mărimii picăturilor în cazul atomizatoarelor centrifugale. Picăturile foarte fine și fine sunt cele mai eficiente, aderă mai bine la suprafața plantelor decât picăturile mari, care tind să formeze conglomerate care datorită gravitației să cadă de pe suprafață.

Dar picăturile fine sunt foarte susceptibile la derivă și evaporare, elicele având rolul de a proiecta soluția foarte rapid pentru favorizarea asimilării. Prin urmare, este foarte important să respectați cu strictețe viteza dronei care pulverizează soluția, să respectați limita de temperatură a aerului, umiditatea și viteza vântului.

Adezivii (adjuvanții) adăugați în soluția de lucru în timpul tratamentelor au un efect semnificativ asupra capacității unei picături de a fi reținută pe suprafața tratată.

Volumul ultra-redus al tratamentelor agricole trebuie atent pregătit pentru ca eficacitatea produselor să fie cea scontată. Astfel, se recomandă studierea substanțelor de protecție a plantelor utilizate și apelarea la consultanți care au testat acest tip de pulverizare pentru aplicarea în siguranță a tuturor schemelor de pulverizare folosite în cadrul fermei.


Avantajele tehnologiei ULV a dronelor agricole:

  • Activitatea biologică a pesticidului este mai îndelungată, deoarece aria de acoperire este mai mare/pătrundere rapidă.
  • Suprafața acoperită este uniformă atât pe fața inferioară a frunzei, cât și pe cea superioară.
  • Lipsa scurgerii PPP în sol. Acest lucru se realizează prin reducerea diametrului picăturilor, care ajung pe suprafața țintă fără a realiza poluarea apelor prin levigarea substanțelor pe sol.
  • În multe cazuri, ULV permite reducerea ratei de consum(doza) a substanței active datorită diametrului picăturilor, respectiv a uniformității.
  • Creșterea productivității muncii datorită scăderii cantității de apă în teren și a infrastructurii necesare pentru transport și manipulare.
  • Costuri mai mici cu forța de muncă, a combustibilului, mentenanței, respectiv amortizarea dronei.
  • Economisirea apei îți permite utilizarea produselor profesionale la un cost minim datorită raportării la volumul de apă.
  • Aplicarea pe timpul nopții cu precizie, în siguranță, atunci când condițiile sunt mult mai favorabile.

Dezavantajele tehnologiei ULV:

  • Deriva puternică de picături în cazul în care nu se ține cont de setările UAS-ului care permit reducerea vitezei și a înălțimii de aplicare.
  • Evaporarea picăturilor mici atunci când nu se corelează cu specificul condițiilor meteorologice de aplicare
  • Cerințe crescute pentru calitatea apei. Acest parametru trebuie monitorizat cu atenție!
  • Necesitatea colaborării cu ingineri agronomi specializați pentru tehnica ULV.

Dezavantajele sunt, fără îndoială, semnificative și pot sugera ineficiența pulverizării cu volum ultra-scăzut. Cu toate acestea, suntem încrezători.

Dronele agricole au capacitatea de a reduce deriva tocmai datorită tehnologiei de construcție. Aerodinamica lor permite ca soluția să fie îndreptată rapid direct către țintă ceea ce ajută ca asimilarea să fie eficientă.

Ce doze sunt cele mai potrivite pentru ULV?

Nu există un consens asupra dozelor care funcționează cel mai bine, de aceea este necesară cunoașterea specificității produsului. În general, dozele utilizate în aplicarea convențională rămân neschimbate, se pot reduce cu până la 25% fără scăderea eficienței. Volumul de apă ales trebuie corelat în funcție de substanțele folosite în amestec.

Cum să faceți față derivei în ULV?

Mai mulți factori cheie joacă un rol important în rezultatul tratamentelor. Viteza vântului și curenții de aer favorizează evaporarea/ migrarea soluției în afara zonei de interes, respectiv umiditatea aerului.

De aceea, merită să alegeți cu atenție condițiile meteorologice adecvate pentru funcționarea ULV pentru ca performanța să fie maximă.

Ce probleme rezolvă ULV care sunt greu de rezolvat cu pulverizarea tradițională?

Principala problemă cu care ULV se descurcă cel mai eficient este aplicarea tratamentului pe partea inferioară a frunzei, turbionarea permite ca substanțele să ajungă pe toată suprafața plantei.

De asemenea, în cazul pulverizării tradiționale, este mai dificil să obțineți eficiența maximă în utilizarea insecticidelor, după cum au arătat lucrările științifice. O doză letală de insecticid pătrunde mai repede în cuticulă prin pulverizare fină și este mai puțin susceptibilă la detoxifiere în corpul insectei.

Eficacitatea pierderii umidității este cheia recoltării în timp util a culturilor agricole, iar ULV este cea mai bună metodă de aplicare a desicanților sau produselor de adeziune pentru menținerea indehiscenței anumitor specii susceptibile pentru scuturare.

În concluzie, putem spune că ULV este o tehnologie promițătoare, cu un număr mare de experiențe care necesită o documentare în prealabil. Efectuarea testărilor din teren în această direcție va permite producătorului agricol să economisească resurse financiare și să-și crească profitabilitatea.

Pentru detalii:

DroneBox Romania | Drone Box S.R.L.

Dealer Autorizat DJI Agriculture în România

www.DroneBox.ro

contact@dronebox.ro

https://www.facebook.com/DroneBox.Romania

Abonează-te!
Primește periodic pe Email articole, studii de caz și știri din segmentul agricol și din domeniul dronelor agricole!
Thank you! Your submission has been received!
Oops! Something went wrong while submitting the form.
Drone Agricole

Achiziționarea dronei agricole – 4 sfaturi importante

February 7, 2023
Drone Agricole

Dronele Agricole - Tehnologia Avansată pentru Agricultura Modernă

May 20, 2023
Drone Agricole

DJI Agras T30: Tot Ce Trebuie Să Știi - Specificații Și Performanțe

April 22, 2023